marți, 18 decembrie 2012

Chec cu iaurt şi ciocolată

Chec cu iaurt si ciocolata

Sărbătorile se apropie cu paşi repezi şi timpul parcă zboară. Cum poate nu multă lume vrea să petreacă prea mult timp în bucătărie, vă propun o reţetă super uşoară şi rapidă de chec cu iaurt şi ciocolată care poate fi o alternativă la tradiţionalul cozonac.

Eu am pregătit bunătatea asta de chec la noua mea maşină de pâine care are o cuvă rotundă foarte practică.

Dacă nu aveţi maşină de pâine coaceţi checul în cuptor şi va ieşi la fel de bun.

Timp: ~1h30min

Porţii: 8

Ingrediente: 1 iaurt natur mic, 2 ouă, 100g unt topit, 1 măsură de zahăr (in cutia de la iaurt), 3 măsuri de făină, 1 plic praf de copt, 100-150 biluţe de ciocolată sau ciocolată mărunţită

Mod de preparare:

Aşezăm toate ingredientele în maşina de pâine în ordinea de mai sus fără ciocolată. Setăm programul pentru prăjituri şi pornim maşina.

Dacă nu aveţi maşină de pâine, mixaţi toate ingrediente, încorporaţi ciocolata bucăţele şi coaceţi în cuptorul încins la 180°C pentru aproximativ 1h până trece testul scobitoarei.

Chec la masina de paine

În ultimele minute de frământare la maşina de pâine punem ciocolata în cuvă peste aluat şi nu mai deschidem capacul până la sfârşit.

După aproximativ o oră, asta am obţinut…

Chec cu iaurt si ciocolata la masina

O frumuseţe de chec şi foarte bun la gust. Lăsaţi-l să se răcească de tot înainte de a-l tăia ;)

Felie de chec cu iaurt si ciocolata Perfect pentru sărbătorile ce se apropie! Să aveţi poftă şi…

Sărbători Fericite!

12 comentarii:

  1. Cumparasem o cutie de bobite de ciocolata, asa ca sa fie acolo. Si uite reteta potrivita.Vreau sa-l incerc si eu ca pare tare bun. Imi poti spune te rog ce diametru are forma ta ca sa adaptez cantitatile la tava mea. Multumesc si sarbatori fericite, Geta

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata foarte apetisant dar merge bagat si la cuptor?

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara tuturor. In urma cu 3 zile, m-am apucat sa scriu o lista, cu toate preparetele care am sa le gatesc de sarbatori. Zi de zi ma uit pe site aici si mai apare o reteta noua. Sunt prea multe si chiar nu stiu pe care sa le aleggggg :))) Va doresc o seara placuta, sarbatori fericite si un an nou plin de realizari si bucurii !

    RăspundețiȘtergere
  4. Am revenit :) Ce retete ne propui pentru noaptea de Anul Nou ? Sunt in pana de idei ca si inainte de Craciun, de fapt sunt confuz pentru ca, i-ar am strans o gramada de retete si nu mai stiu pe care sa o aleg :) Distractie placuta de Anul Nouuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara si Un 2013 minunat urez la toata lumea. Sunt cea care a scris 1-ul comentariu. Am facut prajiturica si este foarte buna. In cuptorul traditional la 180°C dureaza cam 35' maxim si intr-o tava rotunda de diametru 22/23 cm iese numai buna , nu foarte inalta cam de 3/4 cm asa cum imi place mie. In asa fel o tii mai putin in cuptor si nu se usuca. Felicitari pentru blog, Geta

    RăspundețiȘtergere
  6. Am facut checul in urma cu o saptamana. RECOMAND la toata lumea. A fost foarte delicios si am de gand sa fac iar :) Va doresc o seara buna !

    RăspundețiȘtergere
  7. mie nu mi a iesit asa stralucit. poate am uitat ceva?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce bine arata , aproape ca iti vine sa mananci din monitor :)

    RăspundețiȘtergere
  9. este cel mai bun chec pe care l-am mancat vreodata

    RăspundețiȘtergere
  10. Ati putea sa scrieri cantitatea de faina in grame,eu nu am masura de faina la aparatul meu.multumesc.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails